Festivalul „Sighișoara Medievală” reînsuflețește spiritul medieval, la el acasă, a anunțat vineri, 19 iulie, Iulian Sîrbu, primarul municipiului Sighișoara.
Potrivit primarului Iulian Sîrbu, în perioada 26 – 28 iulie 2024 Cetatea Medievală a Sighișoarei „va fi locul unde cavalerii, domnițele și zânele de odinioară se întâlnesc.”
„Aici, timp de trei zile, călătorul modern poate căpăta cât ai spune «Vivat!» un aspect medieval – de la ținută și până la îndeletnicirile pe care le poate învăța. Vreau să ne bucurăm cu toții de un eveniment atât de apreciat și mai ales atât de așteptat. Vom decora și alte zone din Orașul de Jos. Este ediția cu numărul XXIX, iar porțile Cetății Medievale din Sighișoara sunt larg deschise pentru toată lumea. Vom avea programe artistice interactive, concerte și activități pentru toate categoriile de vârstă. Vă așteptăm să fiți parte dintr-o poveste medievală autentică, în Cetatea Sighișoarei!”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Iulian Sîrbu.
Festivalul „Sighișoara Medievală” 2024. Ce au pregătit organizatorii…