Am scris zilele trecute despre filozofia din spatele parcărilor. Am fost criticat de mulți. Mi s-a spus că trebuie să fac ce își doresc oamenii. Că oamenii unde să-și parcheze mașinile? Că să construim mai întâi parcări și apoi să vorbim.
Așa m-am decis să vă prezint niște cifre.
În București sunt 1,5 milioane de mașini și 230.000 de parcări publice amenajate (fie ele de reședință sau municipale).
Un deficit de 1,27 milioane de locuri de parcare.
Haideți să ne propunem un miracol, să ne propunem mai mult decât dublarea numărului de locuri de parcare, să ne propunem nu 460.000, ci 500.000 de locuri de parcare cu totul.
Care ar fi efortul să construim aceste 270.000 de locuri de parcare suplimentare?
Primăria sectorului 3 a construit 700 de locuri de parcare pe Decebal cu 21 de milioane de euro (30.000 EUR per loc de parcare construit). Nu comentez condițiile. E greu să construiești în subteran, să muți rețelele, să rezolvi problemele de securitate la incendiu, să repari trotuarele. Reținem costul. 30.000 de euro/ loc de parcare.
PMB a construit 500 de locuri de parcare la Cora Pantelimon cu 13 milioane de euro. 26.000 de euro locul de parcare.
Dar să spunem că toate aceste contracte sunt păguboase și că pot fi construite cu costuri mult mai mici. De dragul argumentului, să spunem că fiecare loc de parcare construit de către o primărie bucureșteană ar costa 10.000 de euro (ignorăm creșterile de costuri la materiale). Unele vor fi pur și simplu ”desenate” pe trotuar, altele vor fi construite. Media, să spunem, ar fi de 10.000 euro.
De 3 ori mai ieftin decât la Decebal, de 2,6 ori mai ieftin decât la Cora Pantelimon.
Buuun. 10.000 de euro per loc de parcare. Și asta fără să luăm în considerare cumpărarea vreunui teren.
Deci, pentru miracolul nostru, costul ar fi de 270.000 x 10.000 = 2,7 miliarde de euro.
2,7 miliarde de euro înseamnă bugetul de investiții al Bucureștiului (PMB + primăriile de sector) pentru următorii 6 ani. Ani în care nu s-ar mai îmbunătăți niciun bulevard, niciun tramvai, niciun spital, niciun parc, nicio rețea de termoficare. Nu s-ar mai anvelopa niciun bloc, nu s-ar mai moderniza nicio școală, nu s-ar mai construi nicio grădiniță. Nu s-ar construi niciun bloc de locuințe sociale. Nicio pistă de biciclete.
Nu s-ar mai consolida nicio clădire cu risc seismic.
S-ar construi, 6 ani, doar parcări. Practic, acest mandat, cât și următoarul, asta s-ar construi. Parcări.
Și după 6 ani, poate ați spune că merită.
Însă după acest miracol, am avea un deficit nu de 1,27 milioane de locuri de parcare, ci un deficit de 1 milion de locuri de parcare.
Am avea un deficit de 1 milion de locuri de parcare și niciun bulevard reabilitat. Niciun spital. Nicio grădiniță, școală, creșă. Nicio linie de tramvai. Nu mai continui, că am scris mai sus.
Și, ”to add insult to injury”, locurile de parcare nou create ar fi urgent umplute de mașini nou aduse în București. Pentru că, dacă parcarea e gratis, de ce să nu ții 2,3 sau chiar 4 mașini în București?
Am fost acuzat că nu vreau să construiesc locuri de parcare.
Vreau și construiesc. Toate sectoarele înființează noi locuri de parcare. Unele pe carosabil, unde, da, se vor trage niște dungi cu vopsea albă sau albastră. Nu sunt foarte multe însă. Altele vor fi supraetajate. Prea puține, pentru că acolo unde e nevoie, nu e spațiu (în zonele aglomerate), iar unde există spațiu nu e nevoie (în zonele de case).
Realitatea e că peste 6 ani, Bucureștiul nu va avea 500.000 de locuri de parcare. E de datoria mea de primar să vă spun adevărul, mai ales când cifrele sunt implacabile.
Și atunci, cum facem să reducem deficitul de locuri de parcare?
Îmbunătățind transportul în comun. Construind piste de biciclete. Printr-o planificare urbană în care toate facilitățile de interes (școală, grădiniță, creșă, biserică, piață, parc, magazin, restaurant, policlinică etc) se află la distanță de mers pe jos. Construind locuri de parcare acolo unde topografia permite. Dar și descurajând parcarea ilegală pe locul altcuiva. Sau pe loc municipal, dar fără plată. Sau pe trotuar. Sau pe trecerea de pietoni. Și, da, taxând ocuparea domeniului public de către mașini.
Astfel încât să încurajăm construirea de locuri de parcare private.
Astfel încât să îi încurajăm pe cei care decid că nu au nevoie, de fapt, de mașină. Că pot folosi fie bicicleta, fie transportul în comun, fie mersul pe jos.
Astfel încât oamenii să-și recâștige orașul pierdut în fața mașinilor.
