Bărbat din Sighișoara, reținut după ce a distrus mai multe ecrane dintr-o sală de jocuri de noroc

0
167

În cursul nopții de luni, 20 spre marți, 21 noiembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sighișoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 48 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere. Poliția municipiului Sighișoara a fost sesizată la data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 23.55, referitor la faptul că, în incinta unei săli de jocuri de noroc din localitate, ar fi intrat o persoană care, aparent în mod spontan, ar fi lovit și spart ecranele a două aparate, iar ulterior ar fi părăsit locația, spărgând parbrizul unui autovehicul”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică, care au identificat persoana în cauză, fiind vorba despre un bărbat de 48 de ani, din municipiul Sighișoara. Acesta a fost condus ulterior la sediul unității de poliție, iar în baza probatoriului administrat de către polițiștii de investigații criminale, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore.

În vederea executării măsurii dispuse, polițiștii l-au condus sub escortă și predat Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Mureș. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara.

Bărbat din Sighișoara, reținut după ce a distrus mai multe ecrane dintr-o sală de jocuri de noroc

Lasă un răspuns